Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut în anul 1900, într-o familie de intelectuali înstăriți. Tatăl său era istoric, iar mama sa provenea dintr-o familie de mici boieri. Lucrețiu Pătrășcanu a fost atras din adolescență de ideile de extrema stângă. În anul 1919, s-a înscris în Partidul Socialist Român și a devenit editor al ziarului Socialistul. Treptat, s-a radicalizat, iar în 1921 a participat la fondarea Partidului Comunist din România.
În 1922, a terminat Facultatea de Drept a Universității din București. A plecat să studieze la Universitatea din Leipzig, pentru un doctorat în economie. A pendulat între România, Germania și Uniunea Sovietică, unde, în 1922, a reprezentat Partidul Comunist din România la congresul Cominternului. În 1924, după interzicerea Partidului Comunist în România, a fost arestat. A intrat în greva foamei și a fost transferat la spitalul penitenciarului Jilava. A fost eliberat și, în 1925, și-a luat doctoratul la Leipzig.
În 1928, a luat parte la un nou congres al Cominternului, la Harkov, unde s-a remarcat prin faptul că a îndrăznit să spună adevărul despre basarabeni: faptul că sunt români, nu un popor slav, așa cum susțineau rușii. În 1931, a fost ales în Comitetul Central al Partidului Comunist din România, în cadrul unui congres ținut în URSS. A rămas la Moscova până în 1936, când a fost trimis să îi apere pe liderii comuniști din România, judecați la Craiova. În cele din urmă, apărarea lor a fost preluată de un alt comunist, Ion Gheorghe Maurer.
În august 1940, Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat și internat în lagărul de la Târgu-Jiu. A fost eliberat după detronarea Regelui Carol al II-lea, dar a fost din nou arestat, în 1941, după rebeliunea legionară. A primit, până în 1943, domiciliu obligatoriu în Poiana Țapului, apoi a reușit să se întoarcă în București.
Citiți întregul material pe RFI.ro.
